Geneza 6:4 – despre uriaşi, fii lui Dumnezeu, etc

1. Cine erau uriasii?
2. Cine erau fii lui Dumnezeu care s-au impreunat cu fetele pamantence?
3. Ce se stie despre vitejii care au rezultate din imperecherea fiilor lui Dumnezeu cu pamantencele?
4. Care crezi ca e motivul pentru care se vorbeste despre uriasi, fii lui Dumnezeu care s-au imperecheat cu pamantencele si vitejii care au rezultat? Cum trebuie privita aceasta informatie si in ce context inteleasa? – Au contribuit ei la cresterea raului in lume? pentru ca probabil “fii lui Dumnezeu” erau si ei creaturi decazute? rezulta ca ei nu erau creaturi spirituale ci carnale ca si noi si cu pofte ca si noi? Au trait si ei pe pamant impreuna cu oamenii?

Răspuns:

Textul cu pricina apare în Gen 6:4 Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s’au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume.

1. Cine erau uriaşii? Termenul ebraic este nephîyl sau nephil. Se poate traduce prin „bătăuş” sau „tiran”. Eu cred că viaţa de dinainte de potop punea la dispoziţie condiţii speciale de dezvoltare. Să explic:
- pe pământ încă nu a existat ploaie (Gen 2:5-6). Un abur ce se ridica de pe pământ şi producea umezeala necesară vieţii animalelor, plantelor şi oamenilor. Probabil că şi presiunea atmosferică să fi fost diferită, precum şi temperatura atmosferei şi umezeala. În aceste condiţii, nu-i de mirare ca să avem de-a face cu oameni de statură uriaşă. Eu cred că vegetaţia şi animalele atingeau dimensiuni uriaşe. Să nu uităm că pe vremea aceea au trăit… dinozaurii!
- viaţa era încă foarte aproape de „sursă”, adică de momentul creaţiei. Oamenii trăiau o viaţă lungă, şi păcatul nu produsese încă stricăciunea la care asistăm astăzi. Este posibil ca lipsa de poluare genetică să fi dat naştere la giganţi. Ei apar şi după potop, în referinţe prin Numeri 13 şi scrierile lui Samuel (Goliat af filistenilor, de o înăţlime de cca. 3,2 metri).

Acum unii comentatori şi chiar şi unele traduceri engleze sugerează că uriaşii au fost produsul împreunării „fiilor lui Dumnezeu” cu „fiicele oamenilor”. Eu sugerez explicaţia de mai sus. De ce? Veţi vedea mai în jos.

2. Cine erau „fii lui Dumnezeu”? Textul acesta a fost dezbătut din mai multe puncte de vedere. Unii cercetători ai Bibliei au zis că ”fiii lui Dumnezeu” au fost îngerii buni, alţii au zis că ei au fost îngerii căzuţi (bazaţi şi pe un pasaj din cartea lui Enoh, conform căruia, aproximativ 200 de îngeri s-au împreunat cu femei, împreunare din care au reieşit oameni de înalţimi fantastice). Într-adevăr, termenul de „fii ai lui Dumnezeu” s-a folosit cu privire la îngeri (Iov 1:6 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor).

Să fi fost deci „fiii lui Dumnezeu” îngeri buni sau îngeri căzuţi? Prima problemă pe care o avem aici, este cu privire la capacitatea de reproducere a îngerilor. Domnul Isus a afirmat că la înviere, oamenii vor fi ca îngerii, nici nu se vor căsători, nici nu se vor mărita (Matei 22:30 Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer). Acum, noi ştim că îngerii lui Dumnezeu au fost în vizită la Avraam, au apărut ca oameni, şi au fost găzduiţi de Avraam şi chiar au mâncat în cortul acestuia. Dar noi ştim că la porunca lui Dumnezeu, îngerii pot face orice! Ce pot ei face FĂRĂ porunca lui Dumnezeu?

Ştim că îngerii au căzut împreună cu Satan. 2 Petru 2:4 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată…. Iuda 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Dar ei sunt fiinţe spirituale, nu corporale. Pot îmbrăca corp, la dispoziţia lui Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, ei nu pot face aceasta. Ca fiinţe spirituale, nu au sex şi nu pot participa în sex. Deci, explicaţia pentru expresia „fiii lui Dumnezeu” trebuie căutată în altă parte.

Termenul este folosit şi cu privire la Adam (Luca 3:38 fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu). Ştim că după păcătuire, când Dumnezeu a promis Evei că sămânţa ei va zdrobi capul şarpelui, primul copil al lui Adam a fost Cain. Eva se bucură: Geneza 4:1 Adam s-a împreunat cu nevastă-sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” Probabil că speranţa celor doi căzuţi era că acest om, Cain, este sămânţa promisă, care va răzbuna căderea omului prin zdrobirea capului celui ce i-a înşelat. Tragedia a fost însă că acest băiat, va duce şi mai departe căderea în păcat, prin comiterea primei crime din istoria omenirii, şi asta chiar împotriva fratelui său, Abel!

Cei doi fraţi, Cain şi Abel au fost diferiţi. Abel a ajuns să simbolizeze pe Christos, sângele său „vorbind” în mod asemănător cu al Domnului (Evrei 12:24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel). Cain a simbolizat răul. Prin ei, omenirea se împarte în două: buni şi răi, fiii lui Dumnezeu şi fiii celui rău. Sunt numai două căi, numai două posibilităţi.

După moartea lui Abel, lui Adam şi lui Eva li se nasc fii şi fiice. Primul copil, este o înlocuire a lui Abel şi se numeşte Set (Geneza 4:25 Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain).” Se pare că Set este întâiul lor născut, deoarece cei doi părinţi îl consideră pe Set înlocuitorul lui Abel. Dar apoi ei nasc fii şi fiice. Fraţii se vor căsători cu surorile lor pentru a procrea şi a asculta astfel de porunca Domnului Dumnezeu de a creşte, de a se înmulţi, de a umple pământul şi de a-l… stăpâni!

Părerea mea este că „fiii lui Dumnezeu” sunt urmaşii liniei lui Set, iar „fetele oamenilor” sunt urmaşii liniei lui Cain. Dacă fiii lui Dumnezeu ar fi fost îngerii, de ce să presupunem că singurul produs al unei asemenea împreunări ar fi fost statura fizică: (vitejia şi renumele amintite mai târziu în verset, se pot referi şi la uriaşi!). Şi, de ce să fi pedepsit Dumnezeu doar o parte a celor păcătoşi, adică pe oameni? Doar ei nu ar fi putut să se împotrivească îngerilor, dacă aceştia ar fi vrut să se căsătorească cu fetele oamenilor! Nu stă în caracterul lui Dumnezeu să pedepsească doar o parte păcătoasă şi să treacă cu vederea păcatul celeilalte!

3. Ce se stie despre vitejii care au rezultate din imperecherea fiilor lui Dumnezeu cu pamantencele? Mai întâi, întrebarea deja presupune că fiii lui Dumnezeu sunt.. nepământeni (pentru că ei se împerechează cu… pământencele!)

Aşa cum arătam mai sus, unele traduceri formulează versetul 4 din Gen 6 astfel încât vitejia se poate atribui şi uriaşilor şi/sau urmaşilor căsătoriei fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor. Oricum ar fi, vitejia şi renumele acestora sunt amintite aici în context ca un fapt negativ. Renumele omenesc este un aspect al mândriei omului care se ridică împotriva slăvirii şi recunoaşterii lui Dumnezeu. Urmăriţi principiul acesta din textul următor: Geneza 11:4 Şi au mai zis: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” Puneţi alături „facerea unui nume” de aici,cu „oameni cu nume” din Gen 6:4. Vitejia şi renumele deci au conotaţii negative.

4. Care crezi ca e motivul pentru care se vorbeste despre uriasi, fii lui Dumnezeu care s-au imperecheat cu pamantencele si vitejii care au rezultat? Cum trebuie privita aceasta informatie si in ce context inteleasa? – Au contribuit ei la cresterea raului in lume? pentru ca probabil “fii lui Dumnezeu” erau si ei creaturi decazute? rezulta ca ei nu erau creaturi spirituale ci carnale ca si noi si cu pofte ca si noi? Au trait si ei pe pamant impreuna cu oamenii?

Toate aceste personaje amintite aici au fost oameni. Unii dintre ei, au avut staturi de excepţie (vezi explicaţia de mai sus). Au fost oameni mândri, tirani, violenţi. Amintirea lor aici este în contextul explicării proliferării răului în lume, care ajunge la un superlativ: Geneza 6:5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Galileea, Capernaum şi alte oraşe din vremea lui Isus

“Cind a auzit Isus ca Ioan fusese inchis, a plecat in Galilea.
A parasit Nazaretul, si a venit de a locuit in Capernaum, linga mare, in tinutul lui Zabulon si Neftali,…”
Q: Unde erau aceste tinuturi relativ la Israel? Unde le putem localiza in ziua de astazi?

Daca mergeţi la http://quickbible.net/qb-eb.php?cont=s61 veţi găsi mai multe hărţi (trebuie să mergeţi la Enciclopedia Biblică, şi apoi să selectaţi „hărţi” din manşeta din stânga). Acolo veţi găsi la secţiunea hărţi din Noul Testament o hartă a Galileii. De asemenea la hărţi din Vechiul Testament, veţi găsi hărţi ale împărţirii ţării Canaan între cele 12 seminţii (faceţi click pe harta “triburile lui Israel”).

Textul din Matei explică de ce s-a dus Isus în părţile acestea să slujească: pentru împlinirea unor proorocii ale Vechiului Testament. O să explic mai jos un alt motiv. Deocamdată, se ştie că evanghelistul Matei, scriind Evanghelia sa pentru evrei, a locuit în Galileea (se numea Levi după numele său evreiesc şi a fost de profesie vameş; pe el l-a chemat Domnul Isus de la vamă, după cum reiese din Marcu 2:14).

Între ispitirea lui Isus şi plecarea sa în Galileea se cuvin (din punct de vedere cronologic) alte câteva evenimente (care apar în Evanghelia lui Ioan 1:29 până la sfârşitul capitolului 4; astfel, după botezare, Ioan Botezătorul îl identifică ca fiind „Mielul lui Dumnezeu”, apoi Isus se duce la Ierusalim la paşte, are loc dicuţia cu Nicodim şi în călătoria sa spre Galileea, trece prin Samaria unde are loc discuţia cu femeia de la fântână ). Matei însă începe relatarea sa în Galileea pentru că el era galilean!

Galileenii era în majoritatea lor oameni neinstruiţi, de condiţie mai joasă, mai săraci. Vă amintesc că una din proorociile Vechiului Testament era că Evanghelia va fi propovăduită săracilor (Isus o citează în sinagoga din Nazaret, vezi Luca 4:16-19). Plecând între săraci şi vestindu-le lor Evanghelia mai întâi, Isus a împlinit proorocia aceasta dar s-a şi umilit pe Sine.

Umilinţa Domnului este unul dintre lucrurile pe care noi, ca creştini, trebuie să le înţelegem cu precădere. Aceasta este subliniată adesea în Scripturi (Isus a afirmat despre Sine că este smerit – Mat 11:29 – iar Pavel vorbeşte mai pe larg despre umilinţa Domnului Isus – Filipeni 2:1-11), şi trebuie înţeleasă şi adoptată în propria noastră viaţă, altfel, noi nu suntem urmaşii lui Christos!

Isus a plecat din ceruri pentru a veni pe pământ. Aceasta a fost despărţirea Sa de slava pe care o avuse înainte de întemeierea lumii. Acum asistăm la a doua despărţire a Domnului: a crescut, a locuit şi s-a dezvoltat ca rabin în Nazaret. Acum se desparte de Nazaret, şi din câte ştiu eu, nu se va mai întoarce niciodată ca să locuiască acolo. Este ca şi când Isus se desparte mereu de o fază, de o etapă, pentru a trece în următoarea. De acum înainte, oraşele de aici din Galilea, de pe malul de vest al Mării Galileeii (sau Ghenezaret cum se mai numeşte; romanii îi mai ziceau şi Marea Tiberiadei) şi oraşele de pe malul estic al Galileeii (oraşele din aşa numitul Decapolis) devin scena pe care va lucra Domnul Isus.
Multe dintre oraşele acestea pot fi găsite şi azi. Pentru edificare, vă propun să studiaţi site-ul www.BiblePlaces.com . Acolo veţi găsi multe astfel de referinţe şi imagini din vremuri moderne ale unora dintre localităţile ce s-au păstrat până în zilele noastre.

Despre Ingeri

Întrebările sunt acestea:
1 – Care au fost deci motivele pentru care o parte din ingeri au cazut si au fost alungati din cer?( excluzing pe acela ca au atentat la preluarea puterii, sau mai bine zis au vrut sa ajunga la fel ca Dumnezeu)
2 – Si ce anume va face sa excludeti afirmatia din cartea lui Enoh referitor la impreunarea ingerilor cu femeile( inafara de trupurile lor spirituale).
3 – Care este atunci motivul pentru care unele denominatiuni propaga purtarea baticului de catre femei “din pricina ingerilor”(cum este citat in biblie)?

Dumnezeu a creiat tot ce se vede şi ce nu se vede, deci El este Creiatorul îngerilor. Ca şi fiinţe, aceştia se pare că se împart în mai multe clase:
- îngeri de rând, obişnuiţi,
- serafimi (Isaia 6:2, provenind din rădăcina ebraicului saraf care înseamnă a arde, având feţe, trup şi picioare, şi aripi cu care-şi acopereau feţele şi picioarele şi zburau; se prea poate ca aceştia să fie aceleaşi personaje cu făpturile vii din Apocalipsa 4:6 şi din Ezechiel 1:5, deşi în Isaia nu ni se descriu feţele lor. Personajele acestea sunt cele mai apropiate de Domnul Dumnezeu, şi cum am văzut din Ezechiel şi Apocalipsa, merg sau stau cu Domnul pretutindeni, declarând sfinţenia lui Dumnezeu)
- heruvimi (ei apar în Vechiul Testament ca doi, fiind aşezaţi simbolic deasupra capacului chivotului legământului, câte unul la fiecare capăt, fiinţe care au aripi întinse deasupra capacului ca şi când l-ar proteja – Exodul 25:19 să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimul apare în Geneza 3:24 pentru a păzi intrarea în grădina Eden. De asemenea, ei apar în proorocia lui Ezechiel cap. 10, Ps 99:1, Isaia 37:16, etc. Din referinţele de mai sus, ei par să aibă rolul de a proteja slava lui Dumnezeu. În 2 Sam 2:11, ei sunt înfăţişaţi ca fiind mijlocul de transport al lui Dumnezeu).
- arhangheli (din grecescul archaggelos care înseamnă dacă vreţi, mai mare peste îngeri, înger-şef, arche însemnând şef sau primul, aggelos însemnând înger, mesager). Prin Vechiul şi Noul Testament apar mereu referinţe la îngeri-căpetenii (Dan 10:13, Dan 12:1). La doi le aflăm şi numele: Gavril (Luca 1:19) şi Mihail (Iuda 1:9, Apoc 12:7). Se presupune că au fost patru arhangheli, cei doi amintiţi mai sus, unul Rafael (apare doar în cartea apocrifă a lui Tobia) şi celălalt… Lucifer (Satana, deşi vom vedea în textele care descriu căderea sa că este supranumit şi „heruvim ocrotitor”). Problema dacă şi Rafael este un arhanghel şi dacă Lucifer a avut acelaşi rol, poate dezbătută dar va rămâne fără rezultat; nu avem suficiente informaţii.

Îngerii au rolul de a sluji lui Dumnezeu, în capacitatea şi felul dorit de Domnul. Unii dintre ei vin la oameni ca soli (trimişi) ai lui Dumnezeu cu mesaje, descoperiri, proorocii, şi fac slujbe pentru credincioşi (sunt „duhuri slujitoare” – Evrei 1:13-14 Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?” Nu Sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?). Un înger a trezit pe Petru şi l-a călăuzit afară din închisoare după ce i-a făcut să i se dezlege lanţurile (Fapte 12). Exemple de slujire îngerească sunt multimple.
Îngerii sunt fiinţe de rand foarte înalt, cu cunoştinţe vaste (doar stau în anturajul cel mai apropiat al lui Dumnezeu!), cu puteri mari (un înger a ucis cu o ocazie o mare oaste asiriană – 2 Împăraţi 19:35 În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte). Se consideră pe baza unor texte că fiecare om ar avea „îngerul lui” (Matei 18:10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri – coroborat cu Faptele 12:15 „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui”, deşi în textul al doilea se poate considera că apostolii credeau că e doar „duhul” lui Petru…).

Alungarea unei părţi a îngerilor din cer (împreună cu şeful lor, care a instigat rebeliunea împotriva lui Dumnezeu, Satana) a fost doar din cauza răzvrătirii. Nu există nici un alt motiv pentru care îngerii căzuţi să fi fost alungaţi din cer. Biblia spune că Dumnezeu nu poate vedea nelegiuirea (Habacuc 1:13 Ochii Tăi Sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!; Psalmi 5:5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea), deci îngerii au fost scoşi afară din cer din cauza aceasta.

Dumnezeu nu a creiat răul (tot ce a creiat El era bun – Gen 1:4, etc.) dar fiinţele pe care le-a creiat El au fost libere de a alege. Răul nu este ceva material, palpabil, nu are nici „corp ceresc” sau ”spiritual” (vezi 1 Cor 15:40), nici corp material, pământesc. Răul este o stare care apare în absenţa binelui. În vid nu poate trăi nimeni, vidul nu există! Eşti într-una din cele două stări posibile: neprihănire sau păcat. Întunericul este doar absenţa luminii.

Cum s-a găsit răul în Satana, nu ştim! Va rămâne o taină în partea aceasta a veşniciei (şi nu ştim dacă o vom cunoaşte vreodată). Ştim doar din descrierile profetice din Isaia 14:12-20 şi Ezechiel 28:12-19 o frântură de istorie, dacă vreţi a stării de dinaintea căderii a lui Lucifer, starea actuală şi destinul veşnic. Din Apocalipsa reiese că aproximativ a treia parte din „stelele” (îngerii) cerului au fost trase de „balaur” în răzvrătirea sa (Apocalipsa 12:4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ). Ceilalţi îngeri au „ales” să rămână credincioşi Domnului Dumnezeu şi astfel au deveni „îngeri aleşi” (1 Timotei 5:21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire), la fel după cum şi noi, dacă alegem să slujim Domnului, devenim aleşii Lui.

Îngerii căzuţi poartă şi numele de „demoni”. Unii dintre ei sunt închişi şi nu vor fi ”eliberaţi„ decât în vederea judecăţii (Iuda 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa), alţii sunt închişi şi vor fi eliberaţi în timpul necazului celui mare (Apoc 9:1-11), şi alţii sunt liberi pe pământ astăzi (ei au „demonizat” pe cei din vremea lui Isus şi fac la fel şi astăzi cu oamenii nemântuiţi).

Acum despre cartea lui Enoh. Este o carte care este atribuită lui Enoh, dar este psudografică, adică s-a atribuit lui Enoh în mod greşit, ea fiind scrisă cu aproximaţie în vremea Macabeilor (160-15 î.Hr.). Ca şi colecţiede scrieri, cartea lui Enoh are trei părţi (Enoh 1, Enoh 2 şi Enoh 3) dar din cauză că Enoh 2 şi Enoh 3 au apărut (probabil) după Christos, numai Enoh 1 merită discutată.

Este o scrierea a cărei unitate este contestată de unii, susţinută de alţii. Nu este locul în aceste răspunsuri de a aborda probleme care-s încă dezbătute şi contestate de mai multe părţi a.. baricadei! Enoh 1 s-a păstrat completă doar în limba etiopiană, creştinii etiopieni şi copţi fiind printre cei ce consideră cartea a fi canonică.

Una din secţiunile cărţii lui Enoh vorbeşte despre Grigori, „îngeri păzitori”, adică 200 de îngeri care au fost trimişi de Dumnezeu să vegheze asupra oamenilor, care apoi s-au îndrăgostit de fiicele oamenilor, şi s-au „împreunat” cu ele, dând naştere „nefilinilor”, uriaşilor despre care scrie în Geneza 6:4. Nefilinii s-au dus la Enoh ca acesta să intervină în favoarea lor pe lângă Dumnezeu. Parte a cărţii conţine călătoria lui Enoh la cer şi vedeniile sale.

Deşi Iuda 1:14-15 face referire la proorocia lui Enoh şi Iuda 1:6 este din nou menţionat şi în cartea lui Enoh, cei mai mulţi cercetători biblici consideră cartea lui Enoh a fi necanonică. Existenţa în ea a două citate care au fost amintite şi în Scripturi nu înseamnă că întreaga carte a fost scrisă de Enoh şi că este canonică. Probabil că a existat o tradiţie orală despre spusele lui Enoh care a fost folosită şi de scriitorul cărţii lui Enoh (cu 150 de ani înainte de Isus) şi de Iuda, după înălţarea lui Isus la cer. Vezi de asemenea similarităţile dintre Iuda cap 1 şi 2 Petru 2:1-18; de aici pare şi mai evidentă existenţa unor izvoare orale de istorisiri din care s-au inspirat Iuda, Petru şi scriitorul cărţii lui Enoh, oricine o fi fost el.

Eu resping posibilitatea ca îngerii să fi avut relaţii sexuale cu oamenii şi să fi dat naştere la copiii pe baza a celor spuse de Christos, că îngerii sunt fiinţe asexuale, care nu se căsătoresc (Marcu 12:25 Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri). De asemenea, procesul acesta nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie. Îngerii sunt fiinţe spirituale, care pot apărea ca oameni (cum am mai arătat, la porunca lui Dumnezeu) dar care nu cred că au puterea de a lua corp material de la ei înşişi, că au organ sexual masculin (de ce nu ar fi fost şi îngeri-femele?) şi că pot genera spermă pentru procreere.

Dacă îngerii ar putea procrea, de ce am considera că rezultatul unirii lor cu fetele oamenilor ar putea fi distrus prin potop, adică de ce ar păstra progeniturile doar elementul uman şi nimic din „genele” taţilor? Doar se ştie că îngerii sunt imuni la efectul materiei, sau la apă, foc, explozii, etc., fiind fiinţe spirituale.

Care clasă de îngeri, ce anume au făcut ei de sunt păstraţi în „lanţuri” pentru judecată, nu ştiu. Iuda 1:6 spune că nu şi-au păstrat vrednicia (heautou arch în greacă, adică nu şi-au păstrat propriul început, putere, domeniu) ci şi-au părăsit locuinţa (idios oiketerion în greacă, adică propria locuinţă, reşedinţa). Eu interpretez asta ca părăsirea de către îngerii căzuţi a stării în care au fost creaţi şi căderea în păcat. De asemenea sunt înclinat să interpretez păstrarea lor pentru veci în lanţuri şi înîntuneric ca fiind afirmaţia Cuvântului lui Dumnezeu că pentru îngeri nu există posibilitatea de a se pocăi, ei nu sunt răscumpăraţi, deci de aceea sunt veşnic în lanţuri şi-n întuneric.

Problema ultimă ridicată, cu privire la purtarea unui semn pe ca de către femeie, este din nou una dintre problemele Bibliei care au dat bătaie de cap cercetătorilor. Acesta este textul: 1 Corinteni 11:10 De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Iată cum arată textul în greacă: dia touto opheilei hë gynë exousian echein epi tës kephalës dia tous angelous. Traducerea în româneşte, ar spune aşa: din cauza aceasta trebuie ca soţia (sau o femeie) să aibă putere pe capul ei: din cauza îngerilor. Termenul exousia se traduce prin putere sau autoritate (de aici termenul de stăpânire folosit de Cornilescu).

Acum, ştim că Tertulian a sugerat că femeia trebuie să poarte un voal pe cap, pentru a nu ispiti pe îngerii răi, căzuţi. Tot el vorbeşte despre „îngerul rugăciunii”, un înger care prezidează peste rugăciune, care duce rugăciunile la cer. În tradiţia ebarică se considera că de câte ori se adună oamenii la rugăciune, sau vorbesc despre lucrurile sfinte, a lui Dumnezeu, îngerii lui Dumnezeu se adună în locul acela. Aceasta corespunde pe de o parte cu afirmaţia lui Petru, 1 Petru 1:12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească, că îngerii sunt curioşi de lucrarea mântuirii şi rezultatele acesteia. Ştim de asemenea că şi Domnul e prezent între cei ce se adună în Numele Lui: Matei 18:20 Căci acolo unde Sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor.” Maleahi spune şi el: Maleahi 3:16 Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. Vezi şi 1 Corinteni 4:9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni, şi Psalmi 138:1 Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor, unde „dumnezei” (elohim în ebraică) se poate traduce şi prin îngeri.

Dacă îngerii sunt prezenţi, dacă Domnul este prezent, atunci în prezenţa Domnului trebuie să venim cu o îmbrăcăminte corespunzătoare, decentă. Capul femeii trebuie să fie învelit. De fapt începutul capitolului 11 din 1 Corinteni se ocupă de asta. Bărbatul nu are voie să-şi acopere capul, femeia nu are voie să-şi dezvelească capul. În timp ce acoperirea capului de către bărbat ar necinsti pe Christos, dezvelirea capului de către femeie şi-ar necinsti capul ei (adică.. bărbatul). Dacă vrea să se dezvelească, atunci femeia să se tundă sau să se radă; asta însă ar fi o ruşine, cum de altfel ruşine ar fi şi pentru bărbat să poarte păr lung. Deci, dacă e ruşinos pentru femeie să se tundă sau să se radă pe cap, atunci… să se învelească! Cu ce? Cu părul! Acesta i-a fost dat de învelitoare (v 15).

Să nu uităm de asemenea că în Biblie, termenul „înger” înseamnă şi trimis al lui Dumnezeu. De exemplu, în Maleahi 2:7 Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor, termenul SOL ( ebraic malac se traduce în greacă prin aggelos, care se traduce prin înger, sau trimes, sau mesager, sau sol). Deci, nu doar că îngerii sunt prezenţi la rugăciune, nu doar că ei aduc mesaje (cum ar fi mesaje profetice, deoarece aici se aminteşte rugăciunea ca vorbire a omului către Dumnezeu şi proorocia, ca vorbire a lui Dumnezeu către om), nu doar că Domnul e prezent aici, ci chiar şi oamenii lui Dumnezeu prezenţi aici sunt nişte… mesageri ai Domnului!

Acestea presupun deci decenţa femeii (şi nu numai) la rugăciune.

Calea lui Cain

Iuda 1:11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain!

Întrebare:
- de ce a refuzat Dumnezeu jertfa lui Cain?

Răspunsul rezultă din ceea ce-i spune Dumnezeu lui Cain, în urma jertfei sale: Geneza 4:6-7 Şi Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit. Reiese de aici că oamenii ştiau deja cum şi ce trebuie să aducă jertfă. Să le fi spus Dumnezeu, atunci când a sacrificat primele animale pentru a le face lui Adam şi Evei hainele de piele (Gen 3:21)? Nu ştim cum şi de unde, dar este clar că (,) Cain ştia ce şi cum trebuie să aducă jertfă, adică ce este „bine”, dar el a refuzat. A adus jertfă ce a crezut el de cuviinţă, ce i-a fost lui convenabil.

Vegetalele, grânele şi fructele aduse de Cain erau în contrast puternic cu oile întâi-născute ale turmelor lui Abel. Sacrificarea oilor presupunea vărsare de sânge (şi fără vărsare de sânge, nu este iertare – Evrei 9:22). Metoda de ispăşire a păcatului a fost întotdeauna prin vărsare de sânge. În Exod Domnul doar o face ca lege, ca apoi să verse chiar sângele Domnului Isus ca jertfă o dată pentru totdeauna.

Biblia ne spune că Abel a adus jertfa sa prin credinţă (Evrei 11:4 Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui). Abel a crezut că ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu vor aduce o stare de neprihănire. Cain a fost asemănător mamei sale, care nu a crezut în ceea ce a spus Dumnezeu. Cain a fost neascultător; de fapt, apostolul Ioan este foarte categoric: 1 Ioan 3:12 nu cum a fost Cain, care era de la cel rău… Deci este clar că Dumnezeu le-a spus despre jertfe, dacă Abel a crezut şi a ascultat, iar Cain nu a crezut şi nu a ascultat. În Matei 23:35 Abel este numit „neprihănit” de către chiar Domnul Isus.

Cineva a spus că (,) Cain care era lucrător cu mâinile (agricultor) a adus ca jertfă lucrarea mâinilor sale; adică, a căutat neprihănirea, sau să placă lui Dumnezeu prin faptele sale, ceea ce este imposibil! Nimeni nu va fi plăcut lui Dumnezeu prin propriile fapte, nici prin faptele Legii! Cain este astfel strămoşul tuturor celor ce caută îndreptăţirea prin faptele lor. Celor ce caută să se apropie de Dumnezeu prin fapte.

În Geneza 4:7 Domnul îi explică lui Cain de ce nu i-a acceptat jertfa (pentru că nu era adusă „bine”) şi-l avertizează ce se va întâmpla dacă a făcut rău şi continuă să insiste în răul făcut: păcatul este la uşa (inimii) şi păcatul este insistent! Dorinţa păcatului „se ţine după tine”!

A ascultat Cain de data asta? Nu! Acum Cain dospeşte un plan de a se răzbuna pe Abel: îl va omorâ! Probabil că logica este că dacă îl înlătură pe Abel, Dumnezeu va trebui să accepte jertfa sa, în condiţiile lui Cain, că nu mai are cine să aducă jertfă cum se cuvine! Mă uimeşte mereu cum există întotdeauna oameni care profictă de faptul că într-o comunitate sau adunare nu prea are cine „lucra” pentru Domnul, şi apoi ei trăiesc viaţa în neorânduială, cu concepţia că dacă nu are pe cine folosi pe altcineva, Domnul îi va folosi pe ei… Greşit! Abel a fost omorât, dar acum sângele lui Abel vorbea lui Dumnezeu! Şi glasul sângelui lui Abel era mai tare decât cel al lui Cain.

După uciderea lui Abel, Dumnezeu îl întreabă pe Cain unde este fratele său; este ca şi când Domnul i-ar oferi lui Cain o ocazie ca să-şi mărturisească păcatul. Dar Cain continuă să meargă pe calea aleasă de el însuşi: necredinţa a dus la neascultare, neascultarea a dus la crimă, crima a dus la minciună. „Nu ştiu unde e fratele meu” zice Cain. Ca şi când Dumnezeu nu ar şti decât dacă îi spunem noi ce e de ştiut. Observaţi afrontul adus de Cain lui Dumnezeu?

Cain nu doar îl minte pe Dumnezeu în faţă, ci îl ia şi peste picior: „sunt eu păzitorul fratelui meu”? Adică, am vreo obligaţie faţă de fratele meu? Trebuie să mă intereseze unde este el, ce face el? E treaba lui!

Deci, asta e calea lui Cain, şi păcatul său:
- nu a crezut în ceea ce a spus Dumnezeu şi ceea ce a ştiut despre Dumnezeu.
- nu a ascultat de ceea ce a cerut Dumnezeu.
- nu s-a corectat când Dumnezeu i-a oferit ocazia.
- a omorât pe fratele său
- nu a recunoscut, şi-a ascuns păcatul
- când a fost pedepsit (ca să fie fugar) a protestat.
- s-a bazat pe mintea sa, faptele sale, a căutat neprihănirea prin eforturi proprii.

Din nefericire, „sămânţa” lui Cain este şi azi prezentă… în lume şi chiar şi printre creştini!

Cum e plăcut să ne rugăm Domnului: în cămăruţă, singuri, sau în public, cu alţi creştini?

Matei 6:6 Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Mai întâi să remarcăm că Isus a făcut precizarea aceasta vizavi de felul de a se ruga al fariseilor: Matei 6:5 Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. De ce se rugau ipocriţii aceştia? Doar pentru a fi văzuţi de oameni. Ei nu căutau părtăşie cu Dumnezeu în rugăciunea lor ci doar să fie remarcaţi de ceilalţi oameni ca fiind religioşi şi îndeplinindu-şi „cerinţele” religiei lor. Pentru că nu cereau nimic substanţial de la Dumnezeu, pentru că nu doreau schimbarea vieţii lor, nici iertare, nici o minune, ci singurul lucru era dorit de la semenii lor, ei obţineau ceea ce căutau: slava care vine la oameni, renumele în popor.

Pe fariseii aceştia îi interesa doar aparenţa: să arate corespunzător. Să fie vorbiţi de bine, apreciaţi. Orice prilej era folosit în scopul acesta al proiectării unei anumite imagini: atât în biserică, cât şi la piaţă. Şi Domnul Isus a condamnat asta în ei. El a reomandat cu primordialitate rugăciunea în cămăruţă, în solitudine, în linişte, singur cu Dumnezeu.

Adevărul este că ambele rugăciuni, atât cea în public cât şi cea în cămăruţă sunt la fel de necesare. Ele nu pot exista una fără cealaltă. Rugăciunea în cămăruţă seamănă cu pregătirea asiduă şi disciplinată a atletului. Cursa sa este doar de 100m şi durează sub 10 secunde! Dar, pregătirea pentru ea durează câte patru ani, câte 3-6 ore pe zi. Pregătirea este dureroasă, e o luptă în care fiecare 6 luni de antrenament câştigă câte o fracţiune de secundă la performanţă.

Apoi urmează ziua cursei: pe locuri, fiţi gata, START! Numeri până la 10 şi patru ani de pregătire au vorbit! Pe ce loc ai terminat cursa? Priveşte la Isus: cât s-a rugat la mormântul lui Lazăr?

Ioan 11:41-43 … Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Dacă cronometrăm, probabil avem 10 secunde de rugăciune publică.

De unde atâta putere? De ce aşa rezultat mare? Pentru că Isus se ruga mult „în cămăruţă”. Luca 6:12 În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu (sublinierea mea).
Rugăciunea publică are şi ea rolul ei: este spre beneficiul celor mulţi şi spre slava lui Dumnezeu. Dar puterea, excelenţa şi reuşita în rugăciunea publică vine din cămăruţă. Să nu le neglijăm nici una, nici alta.