ADAM si EVA: predestinati unul pentru altul? S-au iubit ei?

Se pare că Adam şi Eva au fost oarecum predestinaţi unul pentru altul, din moment ce au fost creaţi unul pentru altul, aşa că nu a fost alegerea lor, şi poate chiar sentimentul de dragoste nu exista.

Răspuns: Folosirea cuvântului „predestinaţi” nu cred că este potrivită în contextul acesta. Dacă vrei să zici că Adam nu a avut şansa de a alege ceea ce a dorit el dintr-o mai mare varietate a „ofertei”, se poate spune. Alegerea o făcuse Dumnezeu atât pentru bărbat cât şi pentru femeie. Cei doi au fost puşi în faţa faptului. Dumnezeu a creiat-o pe Eva pentru Adam, şi nu pe Adam pentru Eva. Asta nu înseamnă că nu au fost potriviţi! Dimpotrivă, când a văzut-o Adam, a exclamat cu surprindere, minunare şi bucurie: Geneza 2:23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!

Versetul de mai sus arată că Adam a fost în căutare, dar nu a găsit nimic potrivit pentru el. Când a văzut-o pe Eva i-a plăcut şi eu cred că a iubit-o.

Oricum, vorbind despre „dragoste”, aceasta nu este numai un sentiment. Nici un băiat nu se trezeşte dimineaţa zicându-şi: „astăzi mă voi îndrăgosti!” Dragostea ca sentiment, se întâmplă. Nu este raţională şi nu merge departe, de obicei. Eu consider dragostea un act de voinţă, de sacrificiu. Cea mai mare dragoste a fost dovedită de Dumnezeu, care a jertfit pe Domnul Isus, unicul Său Fiu, care era curat, strălucitor, perfect, pentru că ne-a iubit pe noi, nişte duşmani ai lui, plini de păcat.

Apostolul Pavel spune că 1 Corinteni 7:39 O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul. Partea a doua a versetului stabileşte principiul libertăţii unui bîrbat creştin de a se căsători cu o femeie creştină. De asemenea este important să vezi principiul liberei voinţe: cu cine vrea!

Căsătoria fiind una dintre cele mai importante alegeri ale vieţii noastre, trebuie cântărită nu doar prin prisma „dragostei”, după principiul lui Samson: Judecători 14:3 Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care Sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” Îndrăgostirea de dinainte de căsătorie dispare în două săptămâni, şi trebuie să facă loc unei iubiri care va dura o viaţă întreagă, la bine şi la rău!

A iubit-o Adam pe Eva? Negreşit! De unde ştiu? Eva a fost prima care a mâncat din fructul pomului interzis, apoi a dat lui Adam, şi acesta, dacă n-o iubea, putea să o refuze şi s-o lase să cadă singură (vorbesc doar ipotetic, şi nu e bine să facem astfel).

Luarea în deşert a Numelui lui Dumnezeu

Întrebare: ce înseamnă a lua în deşert Numele lui Dumnezeu?

Răspuns: La evrei, numele sunt deosebit de importante. Ele nu sunt alese ca să sune frumos, melodios, să fie inedite, nemaiîntâlnite. Noi alegem uneori nume care ni se par „la modă”. Alegem numele unor peronalităţi sau celebrităţi ai vremurilor noastre. Dar nu este aşa la evrei. La ei numele vrea să fie esenţa sau natura persoanei respective. Numele reprezintă istoria persoanei respective. Uită-te la numele date copiilor lui Iacov:
- Geneza 29:32 Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu) „căci” a zis ea „Domnul a văzut mâhnirea mea.
- Geneza 29:33 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi l-a dat şi pe acesta.” De aceea, i-a pus numele Simeon (Ascultare).
- Geneza 29:34 Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi (Alipire). ETC

Moise îl întreabă pe Dumnezeu „cum te cheamă”? Ar fi putut să întrebe: „şi ce să spun israeliţilor, cine mă trimite? Cum să îţi zic?” Nu; Moise întreabă „cum te cheamă? Adică, ce ai făcut? Ce te reprezintă? Cum eşti Tu”?

Dumnezeu îi răspunde: Exodul 3:14-15 Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.” Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam. Răspunsul lui Dumnezeu pe limba noastră? „Eu sunt veşnic. Eu am existat pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov. Eu am fost şi sunt Dumnezeul lor. Eu văd totul, Eu ştiu totul, Eu pot totul”.

Evreii au dat lui Dumnezeu nume care să le amintească ce a făcut Dumnezeu pentru ei, sau cum este Dumnezeu:
- El Shaddai = Dumnezeul cel Atotputernic (Geneza 17:1 Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel atotputernic).
- Adonai = Domnul (Geneza 15:2 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule).
- Iehova Iire = Dumnezeu poartă de grijă (Geneza 22:14 Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă).
- Iehova Nissi = Dumnezeu este Steagul meu (Exodul 17:15 Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu).
- Iehova Kadosh = Dumnezeu care sfinţeşte (Leviticul 20:8 Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu Sunt Domnul, care vă sfinţesc).
- Iehova Shalom = Dumnezeu este pacea mea (Judecători 6:24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele „Domnul păcii”).

A treia poruncă a Legii spunea să nu se ia Numele lui Dumnezeu în deşert. Primele 3 porunci ale Legii au de-a face cu persoana lui Dumnezeu. Dumnezeu se declară a fi Dumnezeu care a scos pe Israel din ţara Egiptului. Scoaterea lui Israel din Egipt nu a fost un lucru obişnuit, sau la voia întâmplării. Cu această ocazie, Dumnezeu şi-a demonstrat puterea prin semne şi minuni, experimentate de egipteni şi de evrei.

Apoi Dumnezeu interzice facerea unui chip cioplit (idol) care să-l reprezinte pe Dumnezeu. Dumnezeul care este Duh, Dumnezeul infinit, nu poate fi pus în imagini de lemn, piatră sau orice alt material. El şi-a lăsat amprenta în creaţie (Romani 1:19-20 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El), dar nimic din creaţie nu-l poate reprezenta pe El 100%. Orice reprezentare a lui Dumnezeu ar fi o diminuare a fiinţei Sale, de aceea, o minciună despre Dumnezeu. Sau, un dumnezeu fals, foarte departe de realitatea adevăratului Dumnezeu.

Luarea în deşert a Numelui lui Dumnezeu nu însemna doar profanarea unui cuvânt. Însemna a face ceva care să dăuneze reputaţiei persoanei din spatele acelui nume. Înseamnă atribuirea unor atribute necaracteristice persoanei care poartă numele respectiv.

Noi putem lua „în deşert” Numele Domnului în mai multe feluri:

1. Prin folosirea Numelui lui Dumnezeu în jurăminte false. Lev 19:12 Să nu juraţi strîmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu Sunt Domnul. Adică, să nu spunem un neadevăr, pe care vrem să-l facem „adevărat” susţinându-l cu Numele Domnului.

Aici vreau să precizez că Noul Testament ne interzice categoric să mai jurăm: Matei 5:33-37 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.

2. Prin rostirea unor preziceri în Numele Domnului, când Domnul nu a vorbit, sau nu a trimis lucrătorul. Ezechiel 13:1-6 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, prooroceşte împotriva proorocilor lui Israel, care proorocesc, şi spune celor ce proorocesc după gustul inimii lor: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vai de proorocii fără minte, care umblă după duhul lor şi nu văd nimic!
Proorocii tăi, Israele, Sunt ca nişte şacali în mijlocul dărîmăturilor! Voi nu v-aţi suit înaintea spărturilor, n-aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel, ca să rămâneţi tari în luptă, în ziua Domnului. Vedeniile lor Sunt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul!” cu toate că Domnul nu i-a trimis; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor.

Transmiterea unor învăţături, ca fiind în Numele Domnului sau în folosul Lui, când de fapt Domnul nu le-a poruncit sau transmis, este luarea în deşert a Numelui Său. Dacă eu transmit tradiţii omeneşti în Numele Lui, eu îl necinstesc pe Dumnezeu.

3. Prin exagerarea experienţele noastre, sau atribuirea acestora lui Dumnezeu, când Domnul nu a lucrat intenţionat în sau cu noi. Romani 15:18 Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele. Când spunem că am avut experienţe de la Domnul (pentru a sublinia importanţa noastră) şi când El nu a avut nici un rol în ele, îl necinstim pe Dumnezeu.

De asemenea, când înălţăm experienţele noastre pe piedestal şi le facem norma experienţelor altora, necinstim numele lui Dumnezeu. Adică, limităm posibilităţile lui Dumnezeu la experienţele noastre.

4. Prin folosirea unor cuvinte sau expresii care, chiar dacă nu rostesc numele lui Dumnezeu, îl subînţeleg.
- Gosh
- Gee

De asemenea, rostirea numelui lui Dumnezeu, când ceva nu reuşeşte, sau când ne mirăm de ceva:
- My God!
- Jesus Christ!

CINE A CREIAT RAUL? A FOST CREATIA LUI DUMNEZEU PERFECTA?

Cine a creat răul? Se pare că răul precum şi binele, exista de la începutul creaţiei, altfel, cum ar fi putut Lucifer să gândească la preluarea puterii? Oare chiar Dumnezeu a făcut creaţia Sa perfectă, sau doar aproape perfectă, dând o conştiinţă a binelui şi răului fiecărei făpturi create, îngeri sau om? Pentru că, după înţelegerea mea, dacă totul ar fi fost perfect, ar mai fi existat oare aceste oportunităţi de cădere, a unor îngeri prima dată, şi apoi a celor doi primi oameni?

Răspuns: La problema răului am încercat să răspund într-un mesaj anterior. Noi ne punem adesea întrebări la care nu putem răspunde! Putem specula, dar nu este corect. Afirmaţia aceasta nu are menirea de a opri pe cei ce întreabă, dimpotrivă! Vă încurajez să puneţi cât mai multe întrebări! Doar astfel învăţăm, şi cei ce întreabă, şi cel ce răspunde! Doar trebuie să recunosc că unele întrebări nu primesc răspuns de partea aceasta a veşniciei, şi că cei care pretind că ştiu răspunsurile la toate întrebările, adesea speculează şi unele răspunsuri ajung apoi să frizeze ridicolul.

După părerea mea, răul nu este un lucru care să trebuiască să fi fost creiat. Adică, răul şi păcatul nu sunt lucruri care să existe de capul lor, în ele însele. Ele sunt întotdeauna legate de un obiect, şi sunt stări sau realităţi care se manifestă în absenţa altor stări sau realităţi. De exemplu, dacă stingi lumina într-o încăpere, se face întuneric. Este întunericul un lucru, ceva palpabil? Nu; întunericul este absenţa luminii. Cea mai mică lumină „alungă” sau dislocă întunericul, îl face să dispară. Alt exemplu: iau un balon de oţel, şi în el creez vacuum. Ce este vacuumul? Absenţa a ceva altceva. Dar vacuumul nu este „un obiect” ca atare. Chiar şi ca definiţie, vacuumul este doar absenţa a… orice!

Acum, Dumnezeu a creiat două tipuri de fiinţe: libere şi condiţionate. De exemplu, animalele sunt condiţionate de instinctele lor, un anume mediu de viaţă, inteligenţă, etc. Poţi învăţa un papagal o mie de cuvinte, dar el nu va face legătura dintre ele pentru a alcătui propoziţii, decât … în glumele pe care le auzim despre papagali! Apoi, îngerii şi oamenii au fost creiaţi ca fiinţe liber de a alege. Acum, există anumite condiţionări şi în domeniul acestor fiinţe. De exemplu, îngerii sunt fiinţe spirituale, având un „trup ceresc” sau „spiritual” cum zice Pavel în 1 Cor 15, care nu pot îmbrăca trup de carne. Singurele episoade redate de Biblie de „încarnare” a îngerilor, se găsesc în Vechiul Testament când de ex. Avraam şi Lot au fost vizitaţi de astfel de îngeri. Din cauză că doar Dumnezeu poate să creieze, eu cred că „încarnarea” acestor îngeri a fost determinată de Dumnezeu, dar că îngerii nu pot de la ei înşişi decide că vor să se încarneze! Îngerii sunt fiinţe creiate, libere de a alege, dar sunt limitate în capacitatea lor de a creia, chiar mult mai limitate decât omul!

În ceea ce priveşte „răul”, atât pot eu desprinde din Biblie că undeva, într-un trecut îndepărtat, în ceruri, Lucifer a avut gândul „rău” că ar putea fi ca Dumnezeu. Cum i-a venit gândul acesta, nu se specifică. Dar se pare că într-adevăr, posibilitatea de a alege între bine şi rău a existat dintotdeauna! Numai că în timp ce „binele” este întruchipat printr-o persoană (Dumnezeu: Matei 19:17 El i-a răspuns: „Dece mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur), răul este dedus logoc ca fiind absenţa Acelei persoane. Să nu fiu greşit înţeles: „binele” nu este Dumnezeu, după cum ”dragostea” nu este Dumnezeu, dar Dumnezeu este şi Bine şi Dragoste!

Un Dumnezeu care este dragoste nu ar fi fost… dragoste dacă ar fi creiat nişte roboţi care să-l slujească condiţionaţi de limitarea voinţei lor. Dragostea nu este perfectă dacă nu poţi alege să iubeşti, sau DACĂ NU POŢI ALEGE SĂ NU IUBEŞTI! Dumnezeu a creiat fiinţe libere. Unii dintre îngeri AU ALES să îl urmeze pe Lucifer, şi au căzut astfel în păcat, în timp ce alţi îngeri AU ALES să fie credincioşi lui Dumnezeu şi astfel au devenit ei înşişi… ALEŞI (1 Timotei 5:21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire).

Cu omul a fost la fel. Dumnezeu l-a creiat într-o stare în care omul putea avea părtăşie cu Dumnezeu şi a şi avut-o! Necontenită părtăşie! A existat însă o poruncă: omul să nu mănânce din fructul unui anume pom din grădina Eden. Pus faţă-în-faţă cu alegerea de a continua să asculte de Dumnezeu sau de a nu asculta, omul a ales neascultarea, deci a ales absenţa lui Dumnezeu, a părtăşiei cu Domnul, prin urmare răul.

Să mai precizez că Dumnezeu este Atotştiutor. Desigur că El a ştiut că unele dintre fiinţele creiate de El libere să aleagă cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu, vor alege fără Dumnezeu! Dar tocmai aici este măreţia şi frumuseţea lui Dumnezeu! Un Dumnezeu atât de măreţ, bun şi neprihănit, un Dumnezeu care iubeşte astfel cum iubeşte Domnul nostru, îşi poate permite să îngăduie şi răul, deoarece în orice clipă, dragostea Sa pune la dispoziţia omului mijloace de biruire a răului!

Într-un anume fel, răul există ca un produs al libertăţii şi al dragostei. Dacă nu ai libertatea de a alege, nu ai ce alege, deci trebuie să trăieşti starea în care ai fost creiat. Dar dacă poţi alege, şi alegi dragostea, tu eşti liber cât de poate de liber, şi răul pentru tine nu mai contează. Adică, nu că nu te deranjează prezenţa răului… dar ştii (din Cuvântul lui Dumnezeu) că răul are o prezenţă limitată şi va veni o zi în care răul va fi eradicat în totalitate.

Dar o să întrebe cineva, eliminarea răului nu va însemna atunci limitarea libertăţii? Nicidecum! Cei ce au ales binele, lumina, şi au făcut asta serios şi până la sfârşitul acestei vieţi, au dovedit că ei nu mai au nevoie de posibilitatea de a alege pentru a fi cu adevărat liberi, deoarece ei vor alege întotdeauna binele. Pentru ei este adevărat Cuvântul care spune: 1 Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Versetul acesta ne spune în esenţă că cel născut din Dumnezeu nu poate păcătui nu pentru că nu are capacitatea de a păcătui, ci pentru că NU VREA, NU ALEGE să păcătuiască.

Este exact ca la ispitirea Domnului Isus (Matei 4). „Putea” Isus să păcătuiască? (Intrăm iarăşi în domeniul speculativ, şi nu mă simt comfortabil aici!). Doar era… om! 100% Ca mine şi ca tine! Dar pe de altă parte, „nu putea” pentru că era Dumnezeu 100% (avea sămânţa dumnezeească în El, dacă doriţi) care-L făcea să urască răul, să aleagă Binele. Un apostol aruncă lumină asupra acestui aspect, când scrie: Iacov 1:13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Un altul, zice de asemenea: Tit 1:2 … în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă. Este neputinţa lui Dumnezeu de a minţi sau de a fi ispitit o limitare a lui Dumnezeu, a libertăţii Sale? Îmi şi vine să râd la întrebarea aceasta, aşa că o las fără răspuns, deoarece acesta este evident!

În ceea ce priveşte partea întrebării care presupune că Dumnezeu nu a creiat o creaţie perfectă, nu pot răspunde decât prin cuvintele scriitorului primei cărţi a Bibliei, care repetă mereu: Geneza 1:4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună… etc. Perfecţiunea se demonstrează prin a alege dragostea şi când aceasta nu este meritată de persoana iubită: Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Gândeşte-te aşa: am auzit cu toţii despre Joni Eareckson. Dacă ea creştea după vârsta de 17 (când a avut accidentul care a transformat-o într-o paralizată de la gât în jos) ca o femeie frumoasă, inteligentă, etc. şi cineva s-ar fi căsătorit cu ea „din dragoste” şi ar fi trăit cu ea toată viaţa, am fi exclamat cu toţii că este lăudabil! Dar, cât de greu este să trăieşti o viaţă întreagă cu o persoană frumoasă, harnic, inteligentă, etc…? (Deşi, se pare că prin unele familii, este destul de greu!). Dar un bărbat s-a căsătorit cu Joni, şi o iubeşte, şi trăieşte cu ea. Joni nu-i poate face de mâncare, nu-i poate spăla, nu-l poate mângăia pe faţă. Trebuie ea însăşi spălată, şi probabil că de atâta stat fără mişcare, miroase sau are răni care trebuie mereu îngrijite. Ea trebuie întoarsă de pe o parte pe alta, trebuie dusă şi împinsă prin casă, etc…. Crezi că cel ce stă cu ea, dl. Tada o iubeşte? Eu cred că da! Este „perfectă” această dragoste? Privită prin ochii lui Joni (şi ai oricui!), da! Posibilitatea de a alege, şi existenţa a două posibilităţi de alegere, una fiind binele, cealaltă răul, nu face creaţia lui Dumnezeu mai puţin perfectă! Cine te obligă să alegi răul? Pe Cain Domnul îl avertiza: răul e la uşă (se oferă) dar tu să-l stăpâneşti (ţine-l acolo unde e, afară din inima ta!

CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ NU AR FI PĂCĂTUIT OMUL? AU AVUT ADAM SI EVA SEX ÎNAINTE DE CĂDERE?

Care a fost iniţial planul lui Dumnezeu cu privire la om şi ce s-ar fi întâmplat dacă Eva şi Adam nu ar fi păcătuit: ar mai fi existat omenirea în felul în care o cunoaştem noi, pentru că nu reiese de nicăieri că cei doi s-ar fi apropiat fizic cât timp au fost în Eden (şi totusi, Dumnezeu spune Evei “voi mari foarte tare suferinţa şi însărcinarea ta….” , în loc de ” vei avea foarte mari dureri…” ceea ce mă face cumva să suspectez că El avea în plan ca cei doi să procreeze în oarecare circumstanţe).

Răspuns: Dumnezeu nu avea alt plan. Dumnezeu a ştiut că omul va cade, de aceea ni se spune în Biblie că Dumnezeu a făcut „din veşnicie” un plan de mântuire a omului (Efeseni 1:9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi; Efeseni 3:11 după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru). Deci planul lui Dumnezeu a fost pentru ceea ce vedem şi avem noi astăzi. Este din nou speculaţie să intrăm în domeniul „ce s-ar fi întâmplat dacă…”. Astfel de gânduri, alături de cele de genul: „ce s-ar fi întâmplat dacă mă căstoream cu…”, ce s-ar fi întâmplat dacă mergeam la şcoală…”, etc. nu au nici un rost. Asta e viaţa pe care o ai, şi trebuie să alegi binele în mijlocul posibilităţii pe care o ai.

În ceea ce priveşte procrearea, Dumnezeu a stabilit de la început ca Adam şi Eva să aibă sex, şi să aibă copiii. Să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească. Dacă au avut sex înainte de cădere sau nu, nu rezultă din Cuvânt. Probabil că au avut. Au procreiat ei înainte de cădere? Biblia nu ne spune, dar ne lasă să înţelegem că Cain şi Abel s-au născut după cădere. Eu cred că Adam şi Eva au căzut relativ curând după creaţia femeii.

Durerea este ceva asociat cu căderea. Dacă ar fi avut copii îaninte de cădere, noi nu avem de unde şti dacă femeia ar fi suferit. Intrăm din nou în domeniul speculaţiei şi aici este întotdeauna un teren periculos. Noi trebuie să ţinem minde de câte ori cercetăm Biblia şi ajungem la asemenea întrebări că aflarea răspunsului la ele nu va contribui cu nimic la „îmbunătăţirea” mântuirii noastre. Biblia este clară doar cu privire la lucruri privitoare la mântuire, viaţa creştină, siguranţa mântuirii. Restul lucrurilor Dumnezeu a găsit cu cale să le păstreze pentru Sine.

CUI I SE ADRESA „SEMNUL LUI CAIN”? UNDE ERA ŢARA NOD?

Pentru cine era semnul dat de Dumnezeu lui Cain, de vreme ce pe pământ existau doar Adam , Eva şi el; şi tara Nod, de către cine era locuită? Cine a fost soţia lui Cain, una dintre surorile lui?

Întrebarea despre soţia lui Cain a făcut înconhurul lumii deja de miliarde de pri. Nu cred că există cititor al Bibliei ca să nu-şi pună întrebarea despre soţia lui Cain. În Gen 4:1 avem pe Cain, Gen 4:2 avem pe Abel, apoi în Gen 4:25 avem pe Set. În Gen 5:3 aflăm că Adam l-a născut pe Set la vârsta de 130 de ani. Trebuie să mai observăm şi „ciudăţenia” dacă doriţi că genealogia amintită în capitolul 5 aminteşte doar unii dintre bărbaţii născuţi, dar fetele nu sunt amintite la nici unul dintre patriarhi. După naşterea lui Set, Adam mai trăieşte 800 de ani şi naşte fii şi fiice. Câte fiice să fi născut după naşterea lui Cain până la Set? Dar după naşterea lui Set? Nu se ştie. Probabil că foarte mulţi, deoarece binecuvântarea lui Dumnezeu a fost să se înmulţească.

Este normal să credem că la început, băieţii s-au căsătorit cu surori de-ale lor. Obiceiul de a se căsători „în familie” a fost păstrat până pe vremea lui Avraam, care era căsătorit cu sora sa vitregă: Avraam şi Sara aveau acelaşi tată, dar mame diferite (Gen 20:12). Legi care interziceau căsătoria cu rudenii apropiate au fost date de Moise în Levitic 18 – 20. Astăzi lucrul acesta este de asemenea interzis în multe ţări şi din cauza faptului că materialul genetic ce intră în compoziţia fiinţei umane este din ce în ce mai distrus. Cu cât mai departe suntem de creaţie, cu atât mai mare este influenţa păcatului şi blestemului asupra omului. Copiii moştening un set de gene de la fiecare dintre părinţi, dacă părinţii sunt rude apropiate, este mai mare riscul ca perechea de gene moştenite de la ei să producă diformităţi în copii. Pe vremea lui Adam, materialul genetic al oamenilor era perfect, deci şi al lui cain şi al surorilor sale. Copiii lor au fost de asemenea fără defecte. Dar pe măsură ce ne îndepărtăm de origini, posibilitatea defectelor este din ce în ce mai mare.

Locaţia „ţării Nod” nu se ştie; aflăm doar că era la răsărit de Eden (ca să nu mai vorbim că în afară de bănuiala că Eden ar fi fost undeva în Mesopotamia, nu ştim nimic despre Eden). Eu cred că (,) Cain s-a căsătorit cu o soră de-a sa înainte de a pleca în Nod, şi abia acolo s-a culcat cu soţia sa şi a început a avea copii. Locuitorii acestei „ţări” erau tot urmaşi de-ai lui Adam. Cetatea zidită şi care purta numele primului născut al lui Cain (Enoh) nu trebuie să ne ducă cu gândul la cetăţile văzute de noi prin filme sau în călătoriile noastre prin Europa. O cetate pe vremea aceea era orice aşezare care era împrejmuită cu ceva pentru a asigura cât de cât protecţia locuitorilor ei. Ori numărul acestor locuitori nu era de obicei peste 100.

Pentru că se naşte aici întrebarea ce populaţia o fi avut pământul pre vremea aceea, hai să vedem alte două întrebări: câţi oameni au intrat în Egipt, pe vremea lui Iosif, şi câţi au ieşit din el, după 430 de ani? Au intrat 70 de suflete (Exod 1:5) şi au ieşit şase sute de mii (Exod 12:37). Vârstele maxime ajunse erau de peste 100 de ani. Deci, putem presupune că la o pornire de la doi oameni, cu vârte maxime până la 700-900 de ani, cu sănătate neafectată de păcat, cu gene mai curate, cu un mediu nepoluat, fără mutaţii fizice, (încă, deoarece aşa cum am mai arătat erau foarte aproape de origini) populaţia să fi ajuns la cel puţin 200 mii în 200 de ani şi probabil peste 600 de mii în 400 de ani. Cifrele sunt doar presupuneri ale mele; există studii care arată că populaţia ar fi ajuns la peste 3 miliarde înainte de potop!

Referitor la semnul lui Cain: sunt oameni care afirmă că trebuie ca pe pământ să fi existat şi alţi umanoizi în afară de urmaşii lui Adam şi Eva. Dar, pe vremea aceea, neexistând o lege care să presupună pedeapsa pentru o crimă, pentru un omor se răzbuna o rudenie a celui omorât! Pe un străin nu l-ar fi interesat că (,) Cain şi-a omorât fratele. Deci răzbunătorul lui Abel trebuie să fi fost un frate al celor doi, sau o altă rudenie. Oricum, Cain l-a ucis pe Abel când cei doi erau deja maturi, şi unul făcea de mai mult timp agricultură, celălalt avea turme de oi… Cât cu privire la o posibilă întrebare că în ce a constat semnul lui Cain, intrăm din nou în speculaţii. Ce se poate spune, este că era ceva ce era vizibil pentru alţii, menit ca odată văzut, să nu i se ia viaţa lui Cain.